Mă gândeam într-o zi cum toți suntem urmăriți, vrând-nevrând de trecut. Poate nu la modul în care ne afectează și acum viața de zi cu zi, rutina existenței noastre. Însă cu siguranță avem cu toții momente în care ne pașaportăm în trecut și am vrea să dăm un delete, câte un undo la unele evenimente petrecute acolo. Chit că au fost ele evenimente determinate de acțiunile noastre, de acțiiunile altora sau de forțe nevăzute, ne gândim că dacă am da un undo lucrurile s-ar repara și fantomele trecutului nu ne-ar mai urmări. Însă stau acum și mă întreb, eu oare aș da undo? Aș șterge momente din viața mea? Da, poate că aș face-o la momente cum ar fi dispariția de pe lume a tatălui meu sau alegerea facultății sau alte lucruri a căror importanță o realizez abia acum. Aș face-o, da, dar dacă riscul ar fi să se șteargă cu buretele tot ce am acum în viața mea? Atunci cu siguranță răspunsul meu e NU, nu aș vrea să șterg nimic din trecutul meu dacă asta presupune ca viața mea din prezent să nu mai fie acest prezent.
Pentru nimic în lume nu aș vrea să nu îmi fi întâlnit minunatul copil, minunatul soț, minunatele momente care mă definesc. Ei sunt minunile mele și emană o forță incredibilă de putere și emoție. Mă regăsesc în ei în fiecare clipă și niciun moment din trecut nu mai contează când îi văd pe ei doi împreună.
Uneori soarta lucrează foarte interesant. Poate că așa a trebuit eu să trăiesc până acum ca să mă pot bucura de cele mai frumoase sentimente umane care pot exista...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu